Prezentare: Autobuzele Otokar Kent 12 metri din București vor circula pe majoritatea liniilor care ajung în centrul orașului
Bucuresti Prezentari

Prezentare: Autobuzele Otokar Kent 12 metri din București vor circula pe majoritatea liniilor care ajung în centrul orașului

În cadrul contractului pentru 400 de autobuze noi pentru București, majoritatea autobuzelor, 320 bucăți vor fi din seria de capacitate normală, 12 metri, care pot transporta până la 100 de călători, autobuze care deservesc în mod normal liniile din București. Autobuzele vor fi introduse pe majoritatea traseelor din oraș care ajung în zona centrală, printre primele, care vor intra în circulație anul acesta, sunt luate în calcul 123, 311, 330, 335, 336, 131, 331 și 601, în ordinea aleasă de STB în funcție de sosirea autobuzelor. Conform graficului de livrare stabilit cu Otokar, toate 400 autobuze ar urma să fie livrate până în luna mai a anului 2019, inclusiv în lunile ianuarie și februarie, care inițial nu prevedeau livrări.

Exteriorul autobuzului urmează tema de culoare a seriei de 400 autobuze, este echipat cu suporturi pentru reclame, camere video de exterior și sistem audio de informare.

Autobuzele sunt echipate cu sisteme de informare, aer condiționat, noua generație de sisteme de ticketing și spațiu pentru persoanele în scaun rulant, existând un spațiu generos în zona de mijloc prin redistribuirea a 2 scaune și realizarea a două locuri pe o platformă rabatantă. Organizarea interiorului în rest nu diferă cu mult față de autobuzele care circulă deja în oraș.





În final o serie de imagini din cabina șoferului, care urmează tendința autobuzelor actuale, cu toată gama de sisteme de informare pentru șofer, diagnoză în timp real și consolele de administrare pentru ticketing, informare și alte servicii suplimentare.

De asemenea, prezentăm și imagini cu câteva din autobuzele livrate recent STB, care vor fi împărțite autobazelor care vor scoate primele linii pe trasee, la momentul prezentării deja sunt ajunse și 3 autobuze la Autobaza Nordului.

Foto: Andrei Marian

458 Vizualizări

10 comments

  1. Pe linia 300, care merge prin tot centrul, de la Piața Victoriei, Romană, Ateneu, până aproape de Universitate, retur pe bulevard, nu se pun?!?

  2. Inaugurarea acestor autobuze se va face cu linia 131 cum s-a făcut in cazul autobuzelor Mercedes? Și aceste autobuze vor intra ca suplimentari pe linii aglomerate cum ar fi in cazul lui 123,335,336??? Multumesc

  3. Am prins-o pe doamna primar general spunând printre altele,in seara asta,că în octombrie au venit 20 de bucăți,urmând ca începând cu luna noiembrie sa vina cate 40 de bucăți. Cele 20 cică sunt gata pentru a intra în traseu,deci zilele astea sa ne pregătim de inaugurare.Ma rog și a mai spus și de celelalte achiziții ce urmează a fi făcute,tramvaie,troleibuze,etc

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *